marți, 26 ianuarie 2010

Bugetul apărării. Câţi bani va avea Armata în 2010

Suma propusă pentru Apărare în proiectul de buget pe 2010 este de 7.000.794.000 lei, înregistrându-se astfel o creştere sensibilă faţă de execuţia preliminată aferentă anului 2009, care este de 6.957.884.000, dar mult mai mică faţă de suma realizată în 2008, respectiv de 7.542.924.000 de lei.
Potrivit proiectului de buget, 97,3 % din suma alocată Ministerului va fi suportată din bugetul de stat, iar restul din venituri proprii.
Cheltuieli de personal
Din totalul de 6,811 miliarde de lei, cheltuieli suportate de la bugetul de stat, 3,109 miliarde vor reprezenta cheltuielile de personal. Proiectul de buget pe 2010 al MApN prevede că numărul maxim de posturi finanţate în anul 2010 va fi de 83.134.
- fondul pentru plata cheltuielilor salariale: 2,017 miliarde, în creştere faţă de execuţia preliminată pe 2009, care este de 1.989 de miliarde lei, dar şi faţă de suma realizată în 2008, respectiv 2,008 miliarde de lei.
- fondul alocat plăţii salariilor de bază – 773,539 milioane de lei – mai mare comparativ cu execuţia estimată pe 2009 – 732,516 milioane de lei.
- fond de salarii de merit în cuantum de 36,9 milioane de lei;
- fond de 32,7 milioane de lei pentru indemnizaţii de conducere;
- fond pentru plata sporurilor de vechime, în creştere faţă de execuţia preliminată pe 2009 (162.622.000 de lei) şi faţa de suma realizată în 2008 (161.808.000 lei);
- fondul de sporuri pentru condiţii de muncă este de 188,349 de milioane de lei, mai mic faţă de execuţia preliminată pe 2009, care este de 201,7 milioane de lei;
- proiectul de buget nu prevede sume pentru plata orelor suplimentare;
- suma alocată pentru normele de hrană, aceasta va fi mai mică în 2010 (585,343 de milioane de lei) faţă de execuţia preliminată pe 2009 (630,834 milioane de
lei).
- suma alocată pentru uniforme şi echipament obligatoriu va fi, în 2010, de 90,383 milioane de lei, faţă de 37,035 milioane de lei, execuţie preliminată pe 2009;
- creştere de peste 10 milioane în ceea ce priveşte fondul de premii, propunerea pe 2010 este de 103,951 milioane de lei, comparativ cu execuţia preliminată pe 2009, care este de 92,999 milioane de lei;
La categoria “Autorităţi publice şi acţiuni externe”: 30 de posturi cu un fond aferent salariilor de bază de 582.000 de lei.
La categoria “Apărare” sunt 76.261 de posturi cu un fond de salariu de bază de 655 de milioane de lei.
La categoria “Ordine publică şi Siguranţă”, bugetul MApN prevede, pentru 2010, 3.642 de posturi, cu un fond pentru salariile de bază de 74,777 milioane de lei.
La categoria “Învăţământ”, un număr de 2.983 de posturi, cu un fond pentru salariile de bază de 39,978 de milioane de lei.
La categoria “Sănătate” 195 de posturi, cu un fond aferent salariilor de bază de 2,997 milioane lei
La categoria “Asigurări şi Asistenţă socială” 23 de posturi cu un fond aferent pentru salariile de bază de 205.000 de lei
Operaţii internaţionale
- proiectul de buget al MapN pe 2010 menţionează, în introducere, că dislocarea şi susţinerea forţelor în teatrele de operaţii ar trebui să fie acoperită prin alocarea de resurse suplimentare.
- proiectul de buget avertizează că, în caz contrar, pe termen lung, resursele necesare pentru menţinerea standardelor – respectiv asigurarea operării şi mentenanţei sistemelor din dotare şi mai ales înlocuirea acestora acolo unde este cazul – devin insuficiente, “creându-se o situaţie de amânare, prin rostogolire în timp, a nivelului acoperirii”.
Înzestrare
Referitor la acest capitol în proiectul de buget se arată că:
- în ceea ce priveşte cele şase programe de înzestrare strategică (avion multirol, corveta multifuncţională, vânător de mine, transportoare blindate pentru trupe, autoturisme de teren blindate şi neblindate şi sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare) aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, costurile de achiziţie iniţiale, inclusiv cele pentru infrastructură, reprezintă doar o parte a cheltuielilor, deoarece asigurarea capabilităţii presupune în plus existenţa personalului de operare şi întreţinere, precum şi alocarea unei sume semnificative pentru operare şi mentenanţă, care în anumite situaţii pot depăşi costul investiţiei iniţiale.
- în fodurile alocate nu sunt incluse creditele necesare pentru cele patru programe de înzestrare de importanţă strategică finanţabile conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 111 din 2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare.
- în scopul finanţării realizării acestor programe strategice a fost demarat un proces de modificare a actelor normative aplicabil finanţării unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare, pentru a permite derularea acestor programe cu costuri de finanţare mult mai reduse.
Documentul atrage atenţia că “România nu se află în situaţia unor ţări membre NATO şi UE care au redus cheltuielile de apărare sub 2% din PIB, ca urmare a descreşterii ameninţărilor la adresa securităţii lor şi care, la momentul adoptării acestei decizii, beneficiau deja de capacităţi de apărare substanţiale”, ci este “în faza crucială a generării acestor capabilităţi, care ar aduce importante dividende politice şi strategice”.
Modernizarea capabilităţilor presupune resurse bugetare semnificative în decursul perioadei viitoare, se arată în document, care precizează că nealocarea acestora va împiedica realizarea obiectivelor întârziate, dar şi evitarea amânării unor programe de înzestrare necesare dotării capabilităţilor angajate prin procesul de planificare aliat în cadrul ciclului de planificare 2008-2018.
Potrivit proiectului de buget, “orice amânare cu mai mult de 1-2 ani va avea consecinţe serioase asupra angajamentelor asumate de România, atât din punct de vedere al echipamentelor, cât şi al termenelor de punere la dispoziţie”.
sursa: Ministerul Finantelor
Etichete: buget aparare

6 comentarii:

  1. Nu citeste nimeni ce scrieti voi aici sau in actiunile voastre. La Sovata s-a semnat pactul de autonomizare al Transilvaniei, de popa Laszlo Tokes si liderii UDMR, Forumului Maghiar, Tinerii Secui, Asociatia Lichidatorilor Romaniei si Traian Basescu in nume personal.

    RăspundețiȘtergere
  2. A murit generalul Serea in somn de inima dupa ce a bout o cafea cu o agenta AVO. Atentie la cafele si la agente domnilor ofiteri.Unora li se astupa gura cu pamant, altii sunt trimisi in puscarii si iradiati cum este cazul lui Butur Eugen din Iasi iradiat si condamnat la patru ani puscarie. Dreptatea este numai pentru dulai, boii o iau in coarne...

    RăspundețiȘtergere
  3. Palnul de lichidare al militarilor patrioti este in plina desfasurare. La Iasi au fost lichidati 10 procurori, 25 militari, 45 foste cadre DSS, 38 fosti militieni patroti.
    Agentii iredentisti vor sa lichideze 12.500 militari rezervisti, fara ca nici o institutie a statului sa ia vreo masura.
    Este un razboi pe viata si pe moarte, daca nu va organizati, ve-ti fii eroi postum!
    Anentie, dusmanul asculta si unelteste impotriva Aparatorilor Patriei. Nu-i lasati fratilor, fiti uniti si aparativa familiile, bunurile si localitatile unde sunterti acum.

    RăspundețiȘtergere
  4. Congresul extrordinar de la Gradistea Muncelului a hotarat unirea tuturor asociatiilor cadrelor miltare intr-o singura uniune patrotica. UPR are 150 de mii de membri.
    Cu drept de port arma si de a-si apara patria.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ajută Doamne poporul nostru greu încercat!

    Doamne Atotputernic, ascultă-ne ruga nostră şi îndreaptă gîndul tău cel bun asupra poporului nostru asuprit de interese străine. Apără Doamne duhul şi sufletul Apărătorilor României ştiuţi şi neştiunţi care şi-au jertfit sângele şi viaţa pentru salvarea libertăţii, credinţei, onoarei, deminităţii, independenţei, spiritului şi culturii, obiceiurilor, a ogoarelor, ale vieţii copiilor, ale părinţilor, fraţilor, prietenilor şi ale soţiilor şi fiicelor lor.
    Pomeneşte doamne pe vecie, pe toţi martirii neamului, a căror trup a putrezit neîmpăcat şi au murit fără de Lumină, începand cu pruncii, femeile şi bărbaţii, din neamul nostru asasinaţi mişeleşte fără de judecată şi fără de nobilă cauză de cotropitorii fără de Dumnezeu, ce au omorât români în numele dreptului la ucidere pentru jaf şi cotropire.
    Încă mai pomeneşte Doamne pe toţi preoţii şi slujitorii altarelor sacre ale înaintaşilor nostri traci, daci sau geţi, care au fost omorâţi pentru credinţa lor în Tine şi au apărat spiritualitatea convivilor, cu preţul jertfei supreme, şi cărora li s-au ars bisericile şi simbolurile credintei poporului nostru, pentru a fi înlocuite cu alte credinţe meşteşugite.
    Pedepseşte Doamne pe toţi bicisnicii, ce au pus gânduri rele de cotropire şi jefuire a teritoriului, populaţiei, economiei, de slăbire a forţei şi tăriei oastei neamului nostru, de sărăcire a Apărătorilor Patriei şi de distrugere şi capturare fără luptă a uneltelor şi ale armelor de apărare.Cei ce ne-au privat de dreptul la muncă să fie pedepsiţi etern.
    Mai pedepseşte Doamne pe jefuitorii mormintelor, unde se odihnesc înaintaşii noştri, distruse spre a se face loc caselor destinate desfâului şi plăcerilor lumeşti, a celor ce ne înşeală cu credite otrăvite, ne dau falimente, ruine şi pierderi financiare, ne distrug locurile noastre de muncă, ne diminuiază veniturile, pentru a nu mai putea trăi în condiţii normale, creştineşti, ne lasă copii fără de învăţătură şi bolnavii fără de ajutor medical, ne ard copii în incubatoare şi ne otrăvesc sufletul cu minciunile lor.
    Mai ascultă Doamne Atotputenic ruga noastră de a lumina mintea celor ce ne conduc acum cu rea credinţă, împotriva interesului neamului nostru oropsit, sau care s-au asociat cu conducători răi şi şovini, ce persecuta românii în propria lor ţară prin dispteţ şi vanitate.
    Şi opreşte Doamne, pe toţi tăietorii de păduri şi cei ce strică armonia naturii, care ucid animale nevinovate, pentru a le devora, sau care expoatează culturile şi plantaţiile intensiv pentru a ne sărăci pământurile, sau care ne îndeamnă să ne părăsim ţara, pentru a fi slugi la case mai bogate ale altor popoare.Dă-le Doamne pedepse spoliatorilor patriei, ce umilesc injust apărătorii şi funcţionarii ţării, preoţii şi dascălii noştri, poliţiştii şi jandarmii, diplomaţii şi ambasadorii ţării, truditorilor oneşti pentru binele ţării şi veghează la somnul liniştit al copilaşilor noştri. Încă mai pedepseşte Doamne, pe făcătorii de stări de conflicte nejustificate, sau pe cei care atentează la liniştea şi ordinea planetară, făcători de conflicte militare prin minciună, având în spate scopuri ascunse de subjugare a poparelor şi a le fi luate bogaţiile fără contrcate sau plată, sau care le ucid conducătorii pentru a arunca în foame milioane de oamnei, propagă molimele, sau alte dezastre.
    Ascultă-ne Doamne Ruga spre îndreptarea credulilor şi detractorilor, îndreptarea răufăcătorilor, a bogaţilor ce asupresc săracii şi a oamenilor ce nu-şi ajută semenii aflaţi în suferinţă.
    Fă doamne ca poporul nostru care are mare credinţă în Tine, ca în timpuri de bejenie să fie unit, dârz şi hotărât, spre a învinge gravele probleme şi suferinţa cu care se confruntă.
    Aşa se ne ajute Dumnezeu. Uniţi-vă şi apăraţi patria şi poporul dragi Fraţi Români.
    Amin!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ajută Doamne poporul nostru greu încercat!