sâmbătă, 30 octombrie 2010
Am onoarea să vă salut, stimaţi colegi!
Dupa cate am constat, mare parte dintre dvs. nu faceti parte din absolut nicio organizatie care sa va reprezinte drepturile. Este foarte important ca în contextul în care pensiile militare sunt recalculate în mod retroactiv - aşa cum doar în România se putea întâmpla, fiecare dintre noi să aparţinem unei organizaţii sau mai multora care să ne reprezinte interesele în raport cu statul român. Există procese intentate Guvernului României atât de către ANCMRR, dar şi de către SCMD sau chiar de către persoane fizice. Din consultările pe care le am avut cu diverşi colegi, am ajuns la concluzia că există o problemă care ne priveşte pe toţi: rezoluţiile în astfel de procese sunt individuale pt. persoanele fizice sau juridice care au intentat procesele. Prin urmare, nefiind membru al niciunei organizaţii - există posibilitatea ca o rezoluţie într-un astfel de proces să fie aplicată doar membrilor organizaţiei care a intentat procesul şi nu tuturor rezerviştilor. De aceea este important să facem parte dintr-o organizaţie, întrucât există un risc - să ne luptăm singuri cu statul în procese interne sau la CEDO, să obţinem drepturi pe care ceilalţi rezervişti le-au obţinut fără eforturi deosebite, singurul fiind acela că fac parte dintr-o organizaţie.
Pe de altă parte, în privinţa intoxicării apărute cum că pensiile militare nu scad în urma recalculării, poate chiar cresc - poate fi corectă pt. anumite exemple, însă v-aş ruga să nu uitaţi:
- nu avem absolut nicio garanţie, este o simplă declaraţie verbală;
- de la 01.01.2011 - pensiile militare nu se mai actualizează conform Legii 80/1995 şi Legii 164/2001 (ori de câte ori cresc salariile omologilor noştri în activitate) şi suntem ˝agăţaţi˝ de punctul de pensie al persoanelor civile - de parcă noi am fi lucrat doar 8 ore pe zi, de luni până vineri - şi nu am fi fost după cum bine ştiţi cu lunile prin aplicaţii, în serviciul operativ sau alte activităţi. Niciodată această recalculare nu va lua în calcul decât veniturile noastre care au fost fixe indiferent de timpul de lucru, idem contribuţia - niciodată şi munca nenormată - spre deosebire de ceilalţi ˝unitari˝. Orice ˝unitar˝ este plătit la ˝oră˝ - dacă depăşeşte 8 de ore de lucru, are un salariu cf. Codului Muncii (care nu se aplică militarilor) cu minim 75% mai mare pt. fiecare oră suplimentară lucrată, automat o contribuţie la pensie mai mare şi o pensie mai mare. Noi - nu. Şi atunci cum să acceptăm să fim˝unitari˝ dacă nu am beneficiat niciodată de ˝privilegiile˝ celorlalţi ˝unitari˝, ci doar de restricţii speciale de drepturi şi libertăţi (interdicţia de a detine firmă, interdicţia de a avea un al 2-lea job - doar decente, interdicţia de a nu candida la vreo funcţie publică, interdicţia de a nu face parte din partide etc.), restricţii pe care nici un alt ˝unitar˝ nu le are?
Mare parte dintre noi ne cunoaştem. Foarte multe garnizoane din ţară au deja în afară de filiale ANCMRR(cf. Statutului organ. Art. 3. Funcţionează sub înaltul patronaj al preşedintelui României, în calitatea sa de comandant al Forţelor Armate şi sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale, ministrul fiind Preşedinte de onoare. Asa ca atentie marita!) şi filiale SCMD, ultimele conduse de nume rezonante ale Armatei României. Fiecare are procese pe rol, însă cu cauze diferite - de aceea, din punctul meu de vedere, chiar dacă sunteţi membri ai ANCMRR, este extrem de util să vă înscrieţi şi în SCMD - sunteţi reprezentaţi de 2 organizaţii, iar SCMD a dovedit prin întreagă activitate că luptă decis pt. drepturile noastre, nu doar mimează.
cpt.cdor(rez.)MARIUS MOLDOVAN-colegul nostru de la Filiala Buzau
(adaptat si republicat de Lt.cdor (rez.) Dumitru Stan)
joi, 28 octombrie 2010
28.10.2010
AVERTISMENT CATRE TOTI MEMBRII SCMD
Intrucat justitia este clar dependenta de politica, in Romania, infatisarea noastra la Tribunal din data de 26 oct. 2010, in procesul intentat d-nilor Boc si Seitan pe Proiectul Legii sistemului unitar de pensii a fost amanat pana saptamana viitoare.
Proiectul va fi discutat in Senat - care nu a apucat sa-l voteze, si facem toate demersurile necesare pentru ca toate categoriile de militari sa fie excluse si sa ramanem cu Legi ocupationale distincte (164/2001, 179/2004), eventual imbunatatite. In ceea ce priveste procesul de “recalculare” a pensiilor in baza Legii 119/2010, adica de prostirea noastra pentru a cere desfiintarea propriului nostru statut, acesta este, pentru moment, suspendat. Dovada? Pe fluturasii care vin prin posta, luna aceasta, nu mai este prezent textul indemn de a merge la CMZ/CMJ pentru semnarea cererilor sinucigase. Nu mai este prezent, pentru ca ar constitui un caz penal! Procedura este suspendata! Demersul juridic isi urmeaza cursul firesc: recurs din partea Guvernului si actiune in justitie in vederea anularii Normelor (HG 735/2010) din partea noastra.
Orice proces declansat individual de un membru al sindicatului pe aceasta tema este in acest moment inutil. Daca insa exista membri care vor sa o ia de la inceput cu dl. Avocat Ciorbea sau cu alte celebritati, pentru a se asigura in plus, nu avem nimic impotriva. Fiecare este liber sa procedeze cum considera. Ii avertizam insa pe aceia dintre membrii SCMD care vor sa o ia de la inceput, pe cont propriu, ca deja procesele individuale au fost pierdute si ca in situatia in care SCMD castiga si respectivii nu, este mai mult decat posibil ca lor sa li se aplice hotararea de tribunal data in procesul individual. In aceasta situatie desi sunt membri SCMD, nu vor beneficia, spune legea, de rezultatul proceselor castigate de SCMD.
Reamintim tuturor celor interesati ca pe data de 24 octombrie a.c., de la Consiliul Europei a sosit pe adresa domnului Mircea Geoana si a doamnei Roberta Anastase, presedintii celor doua Camere, un document imperativ prin care li se cere sa raspunda, in baza memoriilor SCMD, la actele de incalcare a Cartei Drepturilor fundamentale a UE, prin legile neconstitutionale si antieuropene referitoare la militari.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. DOGARU MIRCEA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)