miercuri, 20 august 2014

  CAPITALISM PRIMITIV ŞI ELITE DISTRUCTIVE



1. Capitalism primitiv şi elite distructive

Premisele sistemului capitalist pot fi identificate în colonizarea şi subjugarea celor două Americi, de către iberici. Din acel moment s-a declanşat un proces sistematic şi continuu, concretizat în 500 de ani de exploatare a resurselor şi de colonizare a terenurilor şi a populaţiei. Colonizarea forţată a distrus economia naturală a popoarelor, formele colective de organizare socială, a anihilat formele centralizate de guvernare autohtonă, a facilitat exploatarea barbară a bogăţiilor naturale producând o stare de dependenţă totală faţă de metropole. Principala maşinărie a colonizării a fost schimbarea de mentalitate, religie şi cultură, elemente ce menţineau în conservare, proprietatea comună, utilitatea publică şi sentimentul apartenenţei la o grupare de oameni. Acestea trebuiau înlocuite prin conceptul individualist „fiecare pentru sine” şi o viziune egoistă asupra proprietăţii, marcând începutul capitalismului în lume. Componentele prealabile ale acestui sistem economic, munca, piaţa şi resursele strategice, aflate permanent sub presiunea unor acumulări primitive efectuate prin fraudă, au generat averi uriaşe, blagoslovind o elită restrânsă numeric, mondială şi statală, cu un efect distructiv şi un nume de rezonanţă istorică, capitalişti. În România capitalistă, postdecembristă, acumularea primitivă a averilor colosale nu a avut loc peste noapte ci, în circumstanţe specifice locului, mentalităţilor, atitudinilor şi ale jocurilor de putere. O acumulare colosală , repetitivă, cu fiecare ciclu electoral. În scurt timp, poporul român  a fost deposedat de toate resursele de care dispunea înainte de 1989, sub sloganul privatizării şi al îndatorării. Neoliberalismul adoptat încă din 1990, drept doctrină politică şi economică, a urmărit ca procesul de expropriere publică a românilor să se desfăşoare prin două instrumente subversive: privatizarea frauduloasă rapidă şi îndatorarea. Cele două instrumente au avut scopuri strategice diferite: primul trebuia să prăbuşească (falimenteze) economia autohtonă şi moneda naţională iar, celălalt, urmărea să ne anihileze suveranitatea naţională. Un grup relativ restrâns de români, care deţineau informaţii cheie şi  făceau parte din structurile decizionale, s-au conectat urgent la aceste intenţii externe şi au pus în funcţiune cele două instrumente.  Drept rezultat, restructurarea sectoarelor productive a fost un eşec total, România a fost dezindustrializată, piaţa internă s-a micşorat, producţia a intrat în colaps. Mai toate valorile statale au fost vândute prost, prin privatizare, producând avantaje enorme pentru cei aflaţi în sistem. În fiecare an, pe listuţa Băncii Mondiale, sub presiunea programelor de ajustare structurală, apăreau zeci de companii româneşti, distruse prin procesul de privatizare. Acestea figurau în proprietatea unor persoane fizice dubioase din elitele locale distructive, sau a unor corporaţii transnaţionale. Din această perspectivă a privatizării companiilor naţionale, România a reprezentat „cobaiul şef” din regiune. Privatizarea sub comanda BM şi a FMI a produs două fenomene publice cu riscuri maxime: privatizarea producţiei şi resurselor a decuplat populaţia de la bunăstare,  iar privatizarea invăţământului şi a sănătăţii a deteriorat calitatea forţei de muncă şi a calităţii vieţii individuale şi comunitare. Imaginaţi-vă pe cineva apropiat şi drag,  ce ajunge la spital într-o situaţie de urgenţă şi stă în sala de aşteptare, până când familia strânge bani pentru a plăti sala de operaţie. În ce priveşte cel de-al doilea instrument, îndatorarea, mascat sub anvelopa mârşavă a reconstrucţiei, a reprezentat soluţia oferită de Occident la marile probleme economice şi sociale cu care s-au confruntat guvernele neoliberale (PNL, PDL, PSD, UDMR) imediat după integrare. Integrarea , folosită drept metodă de expansiune capitalistă, a încorsetat politicile guvernamentale în parametri bugetari şi economici, comunitari, facilitând o îndatorare enormă şi rapidă, la dobânzi extrem de mari. Odată cu banii străini au fost dictate şi politicile macroeconomice şi solicitate  privilegiile speciale pentru corporaţiile străine, cum ar fi monopolul asupra petrolului şi a extracţiilor miniere. Am devenit datori, mai ales sub guvernarea „înţeleptului” boc, cu binecuvântarea domnului preşedinte. Pe bună dreptate, atât BM cât şi FMI pot spune ” Pentru că ne sunteţi datori este necesar să ne ascultaţi sfaturile şi noi vă vom învăţa ce aveţi de făcut în ţărişoara voastră.  Îndatoraţi-vă la maximum pentru construirea de mari infrastructuri pe care să vă exportaţi cât mai rapid, resursele naturale  de care dispuneţi! Ne datoraţi mulţi bani aşa că vindeţi-vă resursele foarte ieftin companiilor noastre! Votaţi cu noi unele amendamente critice sau sancţiuni la ONU sau trimiteţi trupe în sprijinul nostru, în Irak şi Afganistan!” Ticăloşia unor politicieni sterili de spiritul naţional, mai ales din jurul neputinciosului portocaliu, a promovat ideea că împrumutul îi ajută pe cei săraci care îşi vând forţa de muncă ieftin sau pe nimic (salarii şi pensii). Majoritatea banilor  împrumutaţi nu au ajuns în ţară ci la  propriile corporaţii occidentale, de regulă, companii tehnice  angajate „în marile proiecte de reconstrucţie”. Marea criză a tranziţiei oficializată în 2008, prin care ne trece, şi în prezent, figurantul de la Cotroceni, ne-a îndatorat şi mai mult, făcând din suveranitatea noastră „un vis frumos”. Fundamentarea unei strategii globale de expansiune capitalistă prin convergenţa intereselor pe străzile 15, 18 şi 19 din Washington a fost un „succes Occidental” ( pe str.15, este Trezoreria SUA, pe str.18, este sediul BM iar pe str. 19, este sediul FMI). „Punând botul” atât de uşor la această capcană globalistă şi nocivă, guvernele neoliberale au creat populaţiei două situaţii de risc major, pe termen nedeterminat, concentrarea averilor în mâinile unei elite false, distructive şi amanetarea suveranităţii naţionale. Efectele acestei atitudini umilitoare vor marca traiectoria capitalismului de piaţă din România cu multe semne de întrebare la care justiţia şi celelalte structuri rămase fidele interesului naţional şi logicii statului de drept, vor reacţiona, în continuare. Nu plângeţi pe umerii mogulilor, pentru că, atât pe plan local cât şi pe plan naţional aceştia au constituit rotiţele care au pus în funcţiune cele două instrumente : privatizarea frauduloasă şi îndatorarea. Beneficiind de suportul total prin subordonarea celor două tabere divergente ale mass- mediei, aceştia nu mai pot impresiona populaţia ci numai pe „manipulaţii” din faţa televizoarelor. După cum evoluează construcţia noastră comună, sunt aproape sigur că urmaşii noştri nu vor beneficia de o lume stabilă, durabilă şi sănătoasă. Dacă vom rămâne la mâna pieţei, fără raţiune guvernamentală şi suveranitate naţională vom traversa un lung drum pe lângă bunăstare.


2. Avertisment din viitor
O voce divină ar putea interveni cu acest mesaj de avertizare:
 „Resursele naturii le-au fost date tuturor românilor! Nu este permis ca o mână de oameni, organizaţi în „sindicatul fraudei naţionale” , să le deţină! Nu interveniţi în confruntările dintre bandele mafiote pentru că veţi fi prinşi la mijloc şi transformaţi în victime colaterale. Manifestaţi cât mai puţină compasiune faţă de capii găştilor şi lăsaţi justiţia să se exprime. În încleştarea taberelor mafiote, jurnaliştii nu au ce căuta! Organizaţi-vă propriile sisteme de protecţie civică! Voi românilor, aveţi un comerţ necinstit şi impozite nedrepte, pe muncă şi pe consum! Puneţi impozite pe proprietate, înţelegând toată averea, inclusiv cea din băncile străine! Forţând săracii să plătească exagerat pe energie, gaze, hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc, sărăcia se va adânci, inechităţile se vor accentua. Vă veţi trezi, fie cu toţii , fie, deloc! Cei care  apreciaţi că o duceţi bine fiindcă aveţi pensii mari şi lefuri îmbeşugate vă înşelaţi amarnic! Este numai o stare temporară şi nesigură iar vremurile ce vor urma, vă vor trezi la realitate!”.

Dragii mei,
99% dintre români îşi câştigă existenţa prin trudă şi suferinţă. Aproximativ 1% dintre noi participă la jocul distructiv al unor găşti mafiote ce au distrus România. Acest procent reprezintă 200.000 de cetăţeni care, din necunoaştere, din prostie, din ură, din invidie , din neşansă etc se implică în aceste confruntări mediatice finanţate şi atent dirijate. Sub lozinca apărării capitalului românesc, despre originile şi efectele căruia am vorbit anterior, nu se poate acoperi frauda. Cineva spunea că televizorul îl ajută foarte mult să se culturalizeze. De câte ori soţia deschide televizorul, el trece în camera cealaltă şi citeşte o carte.  Sunt , cu adevărat, teme majore de interes public. Spre exemplu: ieşirea publică a preşedintelui şi ameninţarea Federaţiei Ruse (Putin are grad de încredere peste 80%); interesele economice ale românilor în spaţiul integrat european; relaţiile dintre păpuşarii din afara ţării şi unii demnitari români; plata împrumuturilor şi a dobânzilor; destructurarea clanurilor de hoţi din economia muribundă; indepărtarea marionetelor servile din autorităţile administraţiei de stat; inflaţia, şomajul şi stabilitatea monedei naţionale; mesajele lui Iohannis Klaus Werner proaspăt intrat în malaxorul prezidenţial şi impotmolirea sa pe drumul înfundat al liberalismului naţional; marşul PMP-ului sub bagheta preşedintelui şi gingăşia managerială a Elenei etc. Aşa cum am procedat şi în alte ocazii electorale am calculat profilul de risc electoral  atât al profesorului prezidenţiabil din Sibiu cât şi al celui din Braşov. Să vedem cum stăm. Iohannis Klaus Werner în tandem cu  Predoiu Cătălin va obţine în primul tur 24% în zona Transilvană, 5% în zona Moldavă şi 4% în zona de Sud, obţinând în primul tur, o medie de 11-12% ( ce nu-i va permite un tur doi). Cu un profil de risc de 88% nu are nicio şansă decât aceea de „retragere succesivă”. Domnul senator Ioan Ghişe nu are identificat în imaginea publică portretul de preşedinte, deşi este un politician extrem de valoros şi onest, interesului naţional. Profilul său de risc electoral prezidenţial este ceva mai mare, in jur de 92%. Nici vorbă de turul doi. Aşa cum menţionam în editorialele anterioare, în turul doi vor intra candidatul de stânga şi candidatul PMP (indiferent cine va fi acesta). Cu câteva manevre strategice inteligente, de interes public, Ponta (sau rezerva) poate câştiga alegerile, din primul tur. Revenind la compasiunea pentru cei care suportă actualmente,  sancţiunile legii penale, mă aştept ca,  după Bercea, Mircea, Blejnar, Năstase, Voiculescu, Nicuşor, Gigi etc, să "explodeze  multe alte bombe”  ce sunt conectate la cele două instrumente subversive : privatizarea frauduloasă şi îndatorarea. Aceste explozii pot arunca în aer mita şi corupţia sau pot răscoli, în mod intenţionat, întreaga clasă politică din care, românii să nu poată alege un preşedinte cu sânge străbun. Cu siguranţă, se joacă un astfel de scenariu, la cacialma. Imi asum acest risc spunând că, şi printre aceste elite distructive românii pot identifica un lider capabil să înmănuncheze într-unul dintre cele mai puternice simboluri ale românilor - Preşedintele, roşul sângelui străbunilor, galbenul holdelor şi albastrul infinit al cerului românesc. Sper, că se vor trezi la realitate, vor rămâne în gardă şi vor veghea la înfăptuirea interesului public general - creşterea bunăstării românilor. Imi doresc acest obiectiv naţional cu gândul la sacrificiile făcute de cei 99% dintre românii adevăraţi „ce au rămas printre noi”.
 




prof.univ.dr. gl.mr.r. Petrişor Mandu 
 
(Preluare de pe pagina colegilor din filiala Braşov)

luni, 11 august 2014


Colegul nostru DITA PUIU din Filiala Pitesti ne trimite:


NU  ESTE NECESAR CA TOTI SA FITI DE ACORD CU CELE DE MAI  JOS

Protestez !
 
Nu înţeleg de ce ţipă Ponta si Băsescu la mine.
De ce mă ameninţă că intră România în colaps.
În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna.
De când m-am născut.
Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură.
Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească. Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps.
În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare şi la marea privatizare şi după ce am scăpat de primul FMI şi când duduia economia şi când căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o.
Va fi, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinţilor şi bunilor noştri.
Şi-acum aud că România se duce fix în faliment. Iar guvernantii mă solicită să fiu solidară nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea. Mă uit la  Băsescu, la Ponta si la cei ce se perinda zilnic la televizor şi nu seamănă a om aflat în criză. Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate. Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut şi urechi de auzit.

- Da. Aparatul de Stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş. Voi, clasa politică, l-aţi transformat în monstru.

-Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; monstrul care a încălecat ţara asta sunteţi voi, clasa politică. Şi pentru că sunteţi la putere peste tot, voi, PDL, PSD, PNL, PMP si gascutele mai mici, PC, UDMR, Partida romilor, partidele minuscule cu tenta de reprezentant minoritati, sunteţi grasul care l-a încălecat pe slab!.

-Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Şi-apoi aţi călărit ţara, aţi luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câtă clientelă i-aţi vârât pe gât. 
-Aţi spart instituţiile Statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.
-Aţi creat instituţii noi nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte, i-aţi fabricat o instituţie. Şi nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, aţi mai creat alte structuri; aţi adus directori noi, ceilalţi au rămas în sistem. Capuse lacome, corupte si fara control, ce fac ca legea si bunul simt sa nu se intalneasca nicicand.
-Nu populaţia ocroteşte fărădelegea în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.
-Nu populaţia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Şi venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat. Voi, clasa politică, aţi făcut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat... instituţia preşedintelui României.
-Nu mama-mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul şi rafinăriile, a tăiat pădurile şi a mânărit pământurile. Ministere conduse de voi, clasa politică, au făcut-o. Prefecturile voastre, Consiliile judeţene ale voastre, Primăriile voastre.
-Nu populaţia a prăpădit banii statului, sute şi mii de miliarde de lei, munţi de bani, pe licitaţii trucate, pe lucrări proaste, inutile, pe şosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii voştri, ai clasei politice; consilierii voştri, ai clasei politice; miniştrii voştri, ai clasei politice.
-Nu populaţia a organizat doi ani întregi de dănţuieli, de parcă venea sfârşitul lumii. Voi, clasa politică, aţi făcut-o. Pe banii cui ?. Pe ăştia pe care-i tăiaţi de la pensionari.
-V-aţi construit un aparat uriaş de represiune: ministere, agenţii, deconcentrate conduse de voi şi clientele voastră politică. Prin ei, controlaţi tot, terorizaţi instituţiile mai ceva decât poliţia politică a lui Ceauşescu.
-Nu populaţia se află în A.G.A. şi C.A. din Companiile şi Băncile de Stat, plătite, am văzut, regeşte, ci voi, clasa politică.
-Nu populaţia a stricat ţara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politică. Cum aţi venit, aţi distrus tot ceea ce a făcut guvernul de dinainte şi aţi luat-o iar de la zero. Şi-apoi, aţi rostogolit vinovăţii între voi, partidele politice, de parcă aţi fi jucat ping-pong cu România. Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi-apoi să v-atingeţi de părinţii noştri!. Şi veniţi, acum, să mă trageţi de urechi pe mine. Să ne trageţi de urechi pe noi, că se duce România de râpă. Vreţi s-o scoateţi din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, cei care vă ţin în spate aleşii şi numiţii, în funcţiile de conducere. Cu ce curaj ?. Cu ce moralitate?. Cata nesimtire ! ... Până să vă atingeţi de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care v-a pus creionul în mână, de medicul care se zbate sa salveze viata romanului, dar si a voastra, restructuraţi-vă întâi pe voi !. Daţi-vă afară şi în şomaj pe voi, pe oamenii voştri, ai clasei politice, şi după aceea scuipaţi pe noi. După aceea umblaţi la salariile şi pensile necăjite. După aceea să-l certaţi pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască, să ducă România-n faliment, cu venitul lui gras, de 500, sau de 600 de lei.
1.Dacă nu sunteţi capabili să comasaţi sau să desfiinţaţi instituţiile de pomană create de voi, clasa politică, măcar reduceţi numărul de directori. Aveţi o droaie de şefi. Aţi umplut ţara de şefi. Pe ei daţi-i afară întâi şi după aceea ajungeţi la pensionar. Sau la doctor.
2. Trei sferturi dintre directorii voştri pe care i-aţi instalat, moţ, în instituţiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul public. Daţi-i pe aceştia afară!. Nu ei să mănânce cu două guri şi de la Firma lor grasă şi de la buget, iar altul să crape de foame!.
3.Luaţi-vă clientela politică din toate A.G.A şi C.A. ale Companiilor de Stat, de pe lângă primării, consilii judeţene şi ministere. Aveţi deja directori acolo, există specialişti.
4.Daţi-vă afară consilierii de la birourile demnitarului. De ce aţi crede că ei sunt mai puţin paraziţi pe buget decât profesorul?.
5.Daţi-vă afară consilierii de pe lângă miniştri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, căţel, purcel, directori generali, din Companiile de Stat, din parcurile industriale!.
6.Încetaţi să mai căpuşaţi ministerele / primăriile / consiliile judeţene cu clientela pe care o serviţi cu miliarde de euro.
7.Voi, clasa politică, aţi creat şi întreţineţi evaziunea fiscala şi munca la negru, mita, spaguiala si incorectitudinea. Oamenii voştri, ai partidelor, protejează, feresc si indruma intretinerea situatiei confuze. Îi apără (cu implicarea organelor Statului), să nu-i descopere pe cei ce incalca legea. Spaguiala nu are frontiere partinice.
Se ia si se imparte frateste. Aceasta reprezinta liantul incalcarilor legilor. Pe toti acestia ii apără de lege, prin incalcarea legilor, in detrimentul omului sincer, neprotejat si aflat in afara acestui cerc de protejati.
8.După ce veţi face toate astea, abia atunci să aveţi îndrăzneala să vă legaţi de bătrânii acestei ţări, de oamenii cinstiti si (pana acum) rabdatori. Asta este România, domnule Băsescu !.Asta este Romania, domnule Ponta!. O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri. Dar vă este la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni. Sunt inofensivi, ascultători, mult prea blajini, tăcuţi. Loviţi-i cu nădejde !Ei nu ţipă.

Daţi mai departe la toţi prietenii şi cunoscuţii, poate aşa o să ne trezim şi o să le dăm ce merită acestei adunaturi mafioţi!
 
(Preluare de pe pagina colegilor din filiala Slobozia)

LIMITELE SOLIDARITATII
In atentia membrilor S.C.M.D. si a tuturor celor interesati

In conformitate cu Art. 118 al. 1 din Constitutia Romaniei, militarii sunt aparatorii democratiei constitutionale. Asumandu-ne aceasta misiune am fost si suntem impotriva oricaror manifestari tiranice, dictatoriale, manifestari care debuteaza de obicei prin tentativa de limitare a dreptului la libera exprimare si suprimarea libertatii presei. Vom fi solidari, prin urmare, cu orice mijloc media, amenintat din acest punct de vedere, chiar daca ar fi vorba despre postul de televiziune B1” sau despre „Evenimentul Zilei”, intrucat suntem de parere ca slugilor tiraniei trebuie sa le oferi suficienta funie sa se spanzure singure. Nimeni nu ar fi putut face o propaganda mai eficienta impotriva regimului Basescu decat domnii Cristoiu, Turcescu, Moraru, doamna Pora etc., prin prestatiile domniilor lor de un cinism fara limite, si nimeni nu ar fi putut atrage mai bine atentia asupra mascaradei de proces Voiculescu si a soartei „Antenelor” decat valurile de venin care s-au revarsat stalinist, in numele urii viscerale a trogloditilor, pe micul ecran, la B1 Tv, in ultimele zile.

Pe data de 8 august a.c., amintind pana la identitate vremurile Anei Pauker, un complet de judecata, orb la orice marturie sau document in favoarea acuzatilor, a decis, ca odinioara tovarasa Sidorovici (nevasta „buretelui” imbibat de sangele democratiei” permanente - Brucan) in procesele „criminalilor de razboi”, executia publica a lotului Voiculescu. Intre altele s-a decis si confiscarea sediului de pe sos. Bucuresti-Ploiesti, unde functioneaza „Antenele”. Este legitima, asadar, reactia de revolta a ziaristilor de la „Antene” care acuza ca se incearca lichidarea posturilor si suntem solidari cu ei, din principiu, nu pentru faptul ca ne-au sprijinit constant revendicarile de la 1 iulie 2010 pana la 1 martie 2012, uitandu-ne apoi si omitandu-ne tot constant, fara sa intelegem de ce, din toate retrospectivele. Ii sprijinim, insa profesionist, noi neputand reactiona fara sa cunoastem datele reale despre inamic. Or, in cazul in speta, decisa de un tribunal „globalist” (comunist), confiscarea se face in numele si in beneficiul statului care devine proprietar, de catre organele statului. Iar proprietatile statului sunt administrate de guvern. Prin urmare, pastrarea contractului de functionare in cladirea respectiva a „Antenelor” nu este la latitudinea lui Traian Basescu ci la discretia premierului. Drept dovada, in aceeasi zi, 8 august 2014, la cateva minute dupa verdict, Victor Ponta a anuntat: „Voi face totul ca jurnalistii Antenei 3 sa-si poata desfasura activitatea”. Ca jurnalistii amenintati nu l-au crezut si au organizat dupa metoda SCMD (concomitent in Capitala si in toata tara) „plimbari” de protest, este explicabil ! Au exemplul nostru! Domnul Ponta ne-a promis, in urma cu doi ani si jumatate, sub semnatura, satisfacerea unor cerinte minime ale noastre si ale aliatilor nostri, pana la data de 9 noiembrie 2012, data inceperii precedentei campanii electorale. Au trecut doi ani si jumatate, ne aflam in fata altei campanii electorale, decisiva pentru Romania si promisiunile se inscriu inca la categoria „speranta”: sistarea discriminarii dintre noi, redarea demnitatii si statutului de rezervist prin atotcuprinzatoarea „Legea pensiilor militare de stat”, reacordarea dreptului nelimitat la munca, prin abrogarea Cap. IV din Legea 329/2009, o lege reparatorie (P 951) pentru piloti, grefieri, diplomati, etc., repunerea in plata pe Legea Recunostintei, redarea macar a dreptului la calatorii gratuite pentru ceferisti, etc. Avand acest trist exemplu, jurnalistii au organizat „plimbarea” la care au participat din solidaritate reprezentanti ai tuturor structurilor societatii civile. De ce s-a organizat la Palatul Cotroceni si nu la Palatul Victoria? Pentru ca jurnalistii nu cred, probabil, in incetarea paguboasei si antinationalei „coabitari” care a anulat principiul „Dreptate pana la capat”, precum si toate sperantele romanilor, prin distrugerea USL.

Intrutotul de acord cu jurnalistii „Antenelor” pana acum, le atragem totusi atentia asupra unor aspecte: 1. „Antenele” nu au fost tinta a vreunei razbunari ci victime colaterale; 2. Basescu nu este un geniu malefic ci o sluga malefica a celor ce au decis in urma cu 25 de ani sa execute Romania; 3. Dan Voiculescu nu a fost condamnat, ca in anii ocupatiei staliniste, pe motiv de „Antene” ci pe motiv de Romania. Dovezile?

Generalul Victor Atanasie Stanculescu, considerat erou in decembrie 1989, pentru ca a participat la mascarada juridica de tip stalinist, soldata cu asasinarea lui Ceausescu, a fost acuzat in mod aberant pentru participare la genocid si subminarea economiei nationale si condamnat in 2008, sub presedentia lui Basescu si guvernarea lui Tariceanu. In fapt a fost condamnat pentru „Banca Bali”, afacerile Londra, Air Antares, etc., tinta fiind capitalul acumulat. Ar fi trebuit sa fie pentru detinatorii de capital romanesc un exemplu, in conditiile in care ridicarea unei clase de mijloc in Romania a fost stopata prin masurile luate de Petre Roman, Isarescu, Stolojan si Basescu. Chiar credeau ca cei ce ne-au adus „Democratia Coca Cola” in interesul lor, ne-au distrus toate capacitatile de productie si ne-au furat ca in codru, vor permite existenta unor investitori romani? Sub presedintia lui Basescu si guvernarea lui Ponta, au fost condamnati apoi, sub acuze puerile, Adrian Nastase, Gigi Becali, Decebal Traian Remes, „baroni” locali si, iata, acum Dan Voiculescu. Tinta? Deposedarea de capitalul acumulat!

Daca un italian, un american, un grec sau un patagonez ar fi cumparat ICA pe pretul unei cutii de chibrituri, ar fi dat tot personalul afara, ar fi vandut la bucata tot inventarul plus pamantul, ar fi demolat cladirile, lasand la fata locului o pajiste pe care sa pasca troscotul caprele, si-ar fi pus palma in fund si ar fi disparut cu un „tun” de o suta de mii de ori mai mare decat investitia, totul ar fi fost O.K. Asa s-a intamplat la Combinatul de la Calarasi, in Zona Libera Giurgiu, la IMGB, etc. Si presa a urlat fericita, dupa politicieni, ca „ne-am privatizat”. Voiculescu a indraznit sa acumuleze capital romanesc si sa-l investeasca in Romania, in interes romanesc, fapt pentru care exportatorii de globalism/comunism au decis sa-l pedepseasca. Si au facut-o dupa ce au bagat spaima si in politicienii si in magistratii romani, vizita lui Joe Biden la Bucuresti de anul acesta, soldandu-se, asa cum anticipasem, cu saltarea a 10 judecatori, 5 procurori si 42 de oameni politici. Chiar nu intelegem ca ordinele vin de afara? Ca dictonul USL-ului in care ne-am pus sperantele, „Dreptate pana la capat” s-a soldat pana acum cu arestarea a zeci de lideri USL in frunte cu doi presedinti de partide USL (Nastase si Voiculescu) si ca zisa „dezbracare” a candidatilor la presedintie, anuntata de sluga penibila Basescu, face parte dintr-un plan? Suntem in masura sa anuntam in premiera, saltarea in perioada imediat urmatoare a inca unui presedinte, a doi vicepremieri, a inca patru ministri si continuarea actiunii politiei politice la nivel de lideri. Cand pe baza asemanarilor cu perioada ocupatiei staliniste, SCMD-ul si societatea civila au anuntat existenta si actiunea politiei politice, autoproclamatii elitisti s-au ofuscat pentru ca acum sa simta ca urmeaza sa-i  cada victime. Ca in anii ’50, cand adevaratii tortionari si tradatori au fost judecatorii si procurorii pe post de acuzatori publici in slujba Anei Pauker, sluga de atunci a „Globalismului Rosu”! Azi Globalismul si-a tras nuanta Portocalie dar metodele si obiectivele au ramas aceleasi.

In noiembrie vom constata ca nu mai avem Guvern, partide, Parlament, candidati la presedintie, clasa politica si ca vor veni reprezentantii stapanilor sa ne „salveze” guvernandu-ne pe parti. Adica nu vom mai avea nici tara! Asta daca nu ne trezim acum in ceasul 14, daca nu vom refuza sa fim angrenati in penibilele planuri politice dambovitene, fie ca vizeaza un unic si de tot rasul candidat al „dreptei”, fie un improbabil „tur doi – Ponta - Tariceanu”, daca nu vom respinge angrenarea noastra, sub pretextul solidaritatii, in actiuni care vizeaza jocul politic, nu libertatile si dreptatea sociala. Este motivul pentru care am transmis d-lui Ponta rugamintea sa-si retraga, de dragul Romaniei, candidatura. Pentru ca macar Guvern stabil sa avem in lunile octombrie-decembrie!

Daca nu am fi fost afectati si noi de consecintele inexplicabilei si dezastroasei „coabitari” am fi incercat poate, acum, sa contracaram ordinele venite din afara, sugerand ca solutie ALTERNATIVA NATIONALA, alternativa la intreaga autoproclamata clasa politica, aflata in plin proces de dezagregare la ora actuala. Cata vreme problema se pune nu numai pentru rezervisti ci si pentru intreaga societate civila, la nivel strict existential (locuri de munca, salarii si pensii decente, acces neprohibitiv la actul medical si medicamente, rezistenta in fata cresterii aberante a taxelor si impozitelor, etc.) ne rezervam insa dreptul de a sta in expectativa, de a nu ne implica in extrem de murdarul si periculosul, pentru tara, joc politic actual, urmarind satisfacerea, acum, pana in campania pentru prezidentiale, a obiectivelor noastre legitime. Cu atat mai mult cu cat inca nu a aparut candidatul, si educat si inteligent si matur si diplomat si patriot, care sa se constituie intr-un garant real al democratiei autentice si sa declanseze operatiunea salvatoare de repunere a Romaniei pe fagasul normalitatii! Pana atunci, solidaritatea noastra se va manifesta strict la nivelul dreptatii sociale, al drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Presedintele S.C.M.D.
Col (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 4 august 2014

Urmatoarele victime electorale ale ipocriziei "pontiste": gravidele si pensionarii victime ale functionarilor statului protejati de legi mafiote!

duminică, 3 august 2014

Sinteza materialului este urmatoarea: acest Ponta printr-un stil foarte alunecos de discurs a promis marea cu sarea de fiecare data cand  s-a aflat in fata unui test in fata alegatorilor. Dupa ce si-a vazut insa interesele atinse, Ponta nu a realizat absolut niciuna din promisiunile sale de interes pt. cetateni. Cunoasteti vreun act normativ adoptat de Ponta in calitate de premier care sa reflecte promisiunile acestuia fata de rezervisti? Nu, nu exista asa ceva! Pt. neindeplinirea promisiunilor sale, el s-a prevalat de cel mai mitocanesc tertip politic posibil. Desi a avut/are dreptul sa adopte acte normative in regim de urgenta ceea ce ar fi insemnat/inseamna aplicabilitate imediata a promisiunilor sale, Ponta si-a aruncat de fiecare promisiunile asumate in fata cetatenilor fix in sarcina Parlamentului. In conditiile in care cunoastem ca proiectele de legi aruncate prin  Parlament fie sunt tergiversate ani buni de zile, fie sunt denaturate in asemenea hal incat nu mai au nicio legatura cu promisiunile electorale ale lui Ponta, fie sunt adoptate la Pastele Cailor! Pretextul lui Ponta pt. a se disculpa de ce nu emite acte normative cu aplicabilitate imediata (decizii sau ordonante de guvern), este acela ca chipurile nu doreste sa se substituie Parlamentului. O astfel de pozitie este insa o pura ipocrizie intrucat cand este vorba de interesele sale personale de ordin politic, Ponta ia decizii cu aplicabilitate imediata fara probleme!  Dovada in puzderia de ordonante de urgenta emise in regimul sau - multe vadit abuzive si cu dedicatie speciala la adresa unor grupuri de interese dubioase, cateva date aici!
 

I. PONTA IN LOC SA IA DECIZII DE GUVERN CU APLICABILITATE IMEDIATA IN FAVOAREA CETATENILOR, DOAR II ABURESTE ELECTORAL CU PROMISIUNI CE VOR FI TRANSFORMATE EVENTUAL IN PROIECTE DE LEGI CARE VOR FI ADOPTATE DE PARLAMENT LA SFANTU' ASTEAPTA!
 

Asadar, din aburelile la adresa rezervistilor carora Ponta le-a promis marea cu degetul, s-a ales praful. Ponta nu a adoptat niciun act normativ pt. rezervisti, declinandu-si raspunderea catre Parlament. Parlament in care nu a ajuns nici macar un proiect de lege privind pensiile militare de stat. Au ajuns prin Parlament alte proiecte transformate ulterior in alegi care insa nu mai au nici in clin, nici in maneca cu promisunile lui Ponta! Urmarile se cunosc! Parlamentarii lui Ponta urmare a avizului negativ al aceluiasi Ponta au emis pt. rezervisti o Lege nr. 112/2012 din care au taiat cele mai importante puncte: reintregirea pensiilor diminuate si rambursarea sumelor retinute. Daca este cineva care are dubii asupra caracterului lui Ponta, este invitat sa citeasca proiectul initial al Legii nr. 112/2012 si care poate fi gasit aici. Mai departe se cunoaste. In 2013, parlamentarii lui Ponta au adoptat Legea nr. 241/2013. In urma careia 70 000 de rezervisti cu pensii diminuate de Basescu-Boc au ramas tot cu acestea diminuate prin metoda inghetarii (neactualizarii). Cat despre rambursarea sumelor retinute - pauza pt. militari si politisti. Dovada a faptului ca Ponta ii dispretuieste pe militari se regaseste si in Proiectul L. Nr. 951/11-12-2013 care stabileste ca  se restituie sumele retinute tuturor fostilor beneficiari ai pensiilor de serviciu, cu exceptia militarilor si politisitilor. Aceasta este adevarata fata a lui Ponta!

In aceste zile istoria se repeta! De data aceasta victimele electorale sunt gravidele si pensionarii executate/executati fiscal de stat prin retineri din pensii/indemnizatii urmare a unor erori ale unor functionari care au acordat sume in plus persoanelor respective. Intrucat se apropia scadenta prezidentialelor si fiind in criza de voturi,  premierul a lansat pe piata electorala o petarda potrivit careia Guvernul va emite pe data de 20 august 2014 un proiect de act normativ conform caruia gravidele si pensionarii - deveniti victime ale incompetentei functionarilor publici de la casele de pensii si ale legislatiei fiscale proiectate oricum in stil  mafiot, si obligate/obligati sa returneze sume de bani acordate in mod eronat de institutiile statului, vor fi amnistiate/amnistiati. Decizia pare OK, numai ca se repetata farsa la adresa militarilor! Proiectul de act normativ nu va fi ordonanta de guvern - singurul act normativ care produce efecte imediate si care poate fi adoptat si maine de Ponta. Prin urmare, marea amnistie va fi doar un proiect de lege care trebuie adoptat de Parlament pt. a produce efecte. Daca va fi adoptat vreodata de Parlament - mare minune ca parlamentarii lui Ponta - la indicatiile acestuia, sa nu faca iar o smecherie cum s-a intamplat cu avizele negative date pt. legile care vizau pe rezervisti. militarii. Pe de alta parte, la viteza cu care se misca Parlamentul Romaniei, un astfel de proiect va ajunge in dezbatere cam peste vreo 2 ani. Adica cu mult dupa alegerile prezidentiale si cand oricum atat gravidele, cat si pensionarii - victime ale sistemului si care nu vor fi sucombat intre timp, vor fi returnat deja statului sumele acordate in plus in mod eronat celor in cauza.

Dezvoltand subiectul, premierul a sesizat (la modul sumar, nu este capabil sa observe miezul problemei) totusi un aspect in urma caruia sistemul provoaca victime printre cetateni si care se intampla in Romania de multa vreme, nu de astazi sau de ieri. Urmare a unei legislatii haotice in domeniul fiscal, functionarii de la casele de pensii comit si erori de calcul sau de interpretare a legilor, achitand cetatenilor uneori, fie sume in minus, fie sume in plus. De retinut - legislatia in domeniul fiscal este de asa natura conceputa incat protejeaza in exclusivitate si intr-un stil pur mafiot scaunele functionarilor statului inclusiv din zona fiscala in situatiile in care acestia au comis erori profesionale. Un astfel de caz este si cel al erorilor functionarilor care achita cetatenilor sume in minus sau in plus. Spre exemplu, dintr-o eroare a functionarilor caselor de pensii, un pensionar - sa zicem Petrica cu o pensie de 600 lei a primit 50 lei lunar in plus timp de 12 ani. In urma unui control la Casa de Pensii al Curtii de Conturi, este descoperita eroarea. Functionarului nu i se intampla absolut nimic, isi incaseaza primele de vacanta mai departe ca de obicei, iar incompetenta acestuia este aruncata pe umerii pensionarului. Aici intervine o autoprotectie legislativa pe stil mafiot a functionarilor care au comis erori.  O.U.G. nr. 92/2003 (codul de procedura fiscala) a acordat asemenea puteri functionarilor statului incat pur si simplu in cazul unor erori ale functionarilor respectivi, acestia au dreptul sa il execute fiscal silit pe pensionarul Petrica in numai 15 zile - obligandu-l pur si simplu ca in termenul mentionat acesta sa restituie suma de 7200 lei (asupra careia legislatia fiscala permite sa i se mai adauge si penalitati, dobanzi etc.). In cazul in care pensionarul Petrica nu se conformeza in cele 15 zile, functionarii statului ii retin efectiv 1/3 din pensia de 600 lei timp pana recupereaza cei 7200 lei (3 ani). Adica statul il condamna la moarte prin infometare pe Petrica urmare a neglijentei functionarilor aceluiasi stat. Mai este o situatie! Daca pensionarul Petrica are cumva un C.A.R. pt. care plateste o rata de 200 lei lunar, acesta poate fi declarat decedat din prima. Conform regulilor fiscale, lui Petrica nu i se poate retine mai mult de 1/2 din pensie, iar rata la C.A.R.si cei 200 care trebuie returnati la Casa de Pensii insumeaza 2/3 din pensie. Nicio problema pt. functionarii statului! Ii retin doar 100 lei lunar, iar pt. diferenta de 100 lei ii executa silit casa scotand-o la mezat! Adica il ucid definitiv pe Petrica! Acesta este exemplu de sistem legislativ mafiot care produce victime umane la propriu, responsabilitatea apartinand exclusiv factorilor politici. Cu alte cuvinte, pentru victime trebuie trasi la raspundere si presedintele si premierul si oricare om politic - intrucat ei sunt cauza reala a ceea ce se intampla!

De ce totusi legislatia fiscala romanesca prezinta multe elemente de autoprotectie pe stil  mafiot a functionarilor care au comis erori? Este simplu, O.U.G. nr. 92/2003 (codul de procedura fiscala) nu acorda si cetatenilor dreptul de protectie contra functionarilor statului care au comis erori. Presupunem ca pensionarul Petrica cu o pensie de 600 lei a primit 50 lei lunar in minus timp de 12 ani, adica mai putin cu 7200 lei. In urma unui control la Casa de Pensii al Curtii de Conturi, este descoperita eroarea. Functionarului bineninteles ca nu i se intampla nimic. Numai ca pensionarul Petrica nu are dreptul prin O.U.G. nr. 92/2003 sa execute silit Casa de Pensii tot in 15 zile asa cum cum au dreptul ilegitim functionarii statului sa procedeze cu el. Nici sa beneficieze in plus la pensie cu 1/3 pana la stingerea creantei de 7200 lei datorata de stat. Cat despre penalitatile sau dobanzile cuvenite la suma de 7200 - nici acest drept nu il are Petrica, doar nu e functionar al statului, e un biet pensionar. Desi el poate ramane fara casa prin O.U.G. nr. 92/2003 daca nu isi achita datoria cu care l-au impovarat din functionarii statului din propria lor eroare, bineinteles ca el nu are dreptul sa scoala la mezat Casa de Pensii. Prin urmare, pensionarul Petrica nu are niciun drept. Eventual Casa de Pensii va introduce in anul bugetar urmator si creanta catre Petrica si ii va returna cate 50 lei timp de 12 ani. Pe care oricum Petrica nu apuca sa ii mai traiasca. Adica, din nou statul isi bate joc de pensionarul Petrica.

Si atunci, revenind la promisiunea lui Ponta privind amnistia gravidelor si pensionarilor, aceasta nu reconfirma decat faptul ca atat timp cat premierul nu emite o ordonanta de urgenta si paseaza victimele O.U.G. nr. 92/2003tot in seama Parlamentului - rezolvarea devenind astfel doar o himera,  respectivul nu este decat un ipocrit politic care se foloseste electoral de respectivele persoane asa cum s-a folosit si de rezervisti (si vrea sa mai incerce o data). Pe de alta parte, Ponta da dovada fie de incompetenta, fie protejeaza legislativ grupuri de interese mafiote din zona fiscal-administrativa! Chiar si in conditiile amnistiei, situatia se va repeta intrucat cheia problemei o reprezinta in fapt prevederile din O.U.G. nr. 92/2003 care vor permite in continuare ca erorile functionarilor statului sa fie platite tot de cetateni.  Cu alte cuvinte, Ponta ar trebui sa intre in miezul problemei si sa modifice respectiva ordonanta astfel incat aceasta sa nu mai protejeze in stil mafiot pe functionarii statului in relatia cu cetatenii, ci sa ii protejeze in primul rand pe cetateni in relatiile cu respectivii functionari. In caz contrar, prin pasivitate Ponta nu face decat sa fie parte a sistemului politic mafiot care incurajeaza abuzurile statului contra cetatenilor!
 
II. PONTA ESTE INSA IN STARE SA IA DECIZII DE GUVERN CU APLICABILITATE IMEDIATA IN FAVOAREA PROPRIILOR SALE INTERESE DE PARVENITISM POLITIC
 

In prima parte am stabilit ca atunci cand este vorba despre interesele reale ale cetatenilor, Ponta arunca responsabilitatea adoptarii unor acte normative pe seama Parlamentului. In acelasi timp, cand este vorba de interese politice obscure ale sale personal si ale propriului clan, este capabil sa emita ordonante de urgenta oricand si oricate. De exemplu Ordonanta de Urgenta nr. 49/2014 care permite o serie de abuzuri in sistemul educational si care afecteaza grav relevanta studiilor precum ar  fi posibilitatea rectorilor de a se inscauna pe viata, reintroducerea politicului in universitati sau posibilitatea de a infiinta universitati private pe persoana fizica.

Referitor la abuzuri, acestea nu se regasesc doar ordonante, ci si in simplele decizii de guvern. Precum ar fi Decizia nr. 79, extrem de abuziva si care reconfirma din nou faptul ca Ponta nu are scupule cand este vorba despre controlul politic al institutiilor statului in scopul conservarii propriilor interese politice! Desi prin partea introductiva decizia de guvern creeaza aparenta ca ministrul Ministerului Afacerilor Interne (bizara denumire pt. un minister care nu are nicio cifra de afaceri si care nu e nici firma) Gabriel Oprea ar coordona si gestiona si celelalte ministere cu atributii in domeniul apararii, ordinii publice si securitatii nationale doar in ceea ce priveste Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă (fiind normal sa fie o comanda unica in astfel de situatii), art. 1 din decizie subordoneaza in realitate in totalitate lui Gabriel Oprea si M.Ap.N., si S.R.I., si S.T.S. si S.I.E. si S.P.P.

Dupa cate  rezulta cu claritate din art. 1 al Deciziei nr. 79ministrul apararii nationale, directorii S.R.I., S.I.E., S.T.S., S.I.E. si S.P.P. au devenit simple ordonante sau simpli majordomi, ori mai bine zis furieri ori  ai lui Gabriel Oprea din moment ce respectivele ministere/institutii nu pot emite documente fara avizul naşului lui Ponta. Orice tip de documente, nu doar pe cele care vizeaza Situatiile de Urgenta!


Miscarile lui Ponta aduc aminte de vremurile apuse ale totalitarismului, dar si de cele mai recente pe stil Basescu - concretizate in controlul politic total asupra institutiilor statului. Esenta este ca spre deosebire de cauza gravidelor si pensionarilor prezentata in prima parte si a caror rezolvare a aruncat-o pe post de nada electorala in Parlament la fel precum pe cea a rezervistilor sau pe a altor cetateni, Ponta e capabil sa ia si decizii proprii in 24 de ore cand este vorba de interesele sale politice si ale clanului politico-mafiot pe care il reprezinta.

"Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernuluinr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

prim-ministrul emite prezenta decizie.

Art. 1.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Gabriel Oprea (fostul şef al mafiei personale a lui Nastase, in prezent al meu) si , viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, coordonează activităţile din domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, calitate în care va aviza documentele emise de ministerele şi instituţiile cu atribuţii în respectivele domenii.

Art. 2.
La data prevăzută la art. 1, Decizia prim-ministrului nr. 20/2013 pentru stabilirea atribuţiilor domnului Gabriel Oprea, viceprim-ministru al Guvernului României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 8 ianuarie 2013, se abrogă.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Ion Moraru

Bucureşti, 10 martie 2014.
Nr. 79." 

Acesta este Ponta! Si cand ne gandim ca unii solicita cu credinta ministrului apararii sa ia decizii, in conditiile in care acesta a devenit un simplu furier care plimba mapa cu documentele ministerului la avizat sau nu, la Gabriel Oprea (fost sef al mafiei personale a lui Nastase si terminator al pensiilor militare de stat)!
 
(Articol preluat de la colegii din filiala Slobozia)

ZIUA LIMBII ROMANE

Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 19 februarie 2013 un proiect de lege prin care data de 31 august a fost instituită ca 'Zi a Limbii Române'. Legea a fost promulgată de președinte la 13 martie și publicată în Monitorul Oficial la 19 martie.
Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicitau proclamarea Zilei Limbii Române la 31 august. Acesta a fost aprobat de Senat în ședința din 6 decembrie 2011, Camera Deputaților având rol decizional.
Legea prevede că Ziua Limbii Române urmează să fie sărbătorită de autoritățile publice din România și de reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituții românești din străinătate, 'prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative și artistice cu caracter evocator sau științific consacrate istoriei limbii române'.
De asemenea, actul normativ stipulează ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României iar Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte în programele lor manifestările dedicate acestei zile.
Ziua Limbii Române se sărbătorește în Republica Moldova începând cu 31 august 1989, după ce, pe fundalul 'perestroikăi' din fosta URSS și în urma Marii Adunări Naționale de la 27 august 1989, fostul Soviet Suprem a decretat limba română ca limbă de stat și trecerea la grafia latină. În timpul perioadei sovietice, populației i se impusese să vorbească în 'limba moldovenească' și să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfințit și în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991. Ulterior însă, în Constituția din 1994 s-a statuat drept limbă de stat 'limba moldovenească'.

În 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit data de 31 august ca Zi a Limbii Române, urmând ca, începând cu anul 2012, aceasta să fie sărbătoare națională. De asemenea, au cerut autorităților române decretarea Zilei Limbii Române pentru românii de pretutindeni. 
(Articol preluat de pe AGERPRES)
 
(Preluare de pe pagina colegilor din filiala Braila)