luni, 28 iulie 2014

Colegilor,iata dreptatea pana la capat ,daca mai era nevoie...

Nr. unic (nr. format vechi) :4737/3/2014
Data inregistrarii12.02.2014
Data ultimei modificari:09.07.2014
Sectie:Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Materie:Asigurări sociale
Obiect:pretentii
Stadiu procesual:Fond

Părţi

NumeCalitate parte
SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
*- PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
*- PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
*- PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
*- PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
* - PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATEReclamant
1 - 20 Next

Şedinţe

Ads by The%20weDownload%20ManagerAd Options
27.06.2014
Ora estimata: 12:30
Complet: C31
Tip solutie: Declină soluţionarea cauzei
Solutia pe scurt: Admite excepţia de necompetenţă teritorială. În temeiul art. 132 alin. 1 şi 3 C.pr.civ. raportat art. 154 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, declină competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Iaşi - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.06.2014.
Document: Hotarâre  7596/2014  27.06.2014                                                                                                                                                                                                                                   Numele le-am scos ,pentru ca asa mi s-a parut firesc. Iata proba eschivare a "cartofului fierbinte" din sala de judecata,aiurea,oriunde,cat mai departe de Bucuresti,daca se poate si la Chisinau ori in Cosmos.  Juristii MApN,in zelul lor de lupta impotriva pensionarilor militari,invoca orice exceptie posibila sau nu,din Codul de Procedura civila numai sa nu cumva sa fie nevoita Casa de Pensii Sectoriala  a MApN sa restituie  sumele furate in urma revizuirii,sub conducerea "glorioasa" a unei slugi opriste,lupu maria . ASTA NU-I JUSTITIE,RUSINE !                                                                     Dumitru Stan                                                                                               

sâmbătă, 12 iulie 2014

(1) ROMÂNIA - CATEDRALA DEMNITĂŢII ŞI BUNĂSTĂRII ROMÂNULUI



Interesul public, peste tot in lume, semnifica „cresterea bunăstării umane”. Bugetul este finit, politica este finită, resursele, în general, sunt finite. Încerc să efectuez de ceva vreme un raport argumentat ştiinţific  între funcţional şi nefuncţional, în România. În acest studiu iau în calcul toate componentele esenţiale ale vieţii umane, începând cu componenta economică şi terminând cu cea ecologică. Nu sunt  ierarhizate aceste componente dar , luând ca model matricea economiei de piaţă definim prioritară, componenta economică. Există o alternativă conceptuală religioasă care  defineşte componenta spirituală, drept prioritară şi generatoare de fericire. Probabil, doctrinele religioase se referă la acea fericire cerească  în care „trenul vieţii  opreşte în staţia cu loc de verdeaţă unde nu-i nici durere şi nici suspinare” ( a se înţelege supărare şi tristeţe). Să lăsăm preoţii cu cele cereşti şi să revenim pe pământ, unde putem identifica unele puncte de sprijin pentru susţinerea unor opinii deosebit de pertinente şi de largă utilitate publică.


1. Apărarea drepturilor rezerviştilor militari - redobândirea pensiilor militare de stat


În vremuri de criză este foarte important să ieşim din cercul vicios care ne macină energiile şi ne iroseşte timpul , atât de preţios, pentru fiecare. Redobândirea pensiilor militare de stat, obiectiv impus forţat pe agenda noastră de lucru, de regimul Băsescu - boc, nu a fost îndeplinit şi nu sunt semnale pozitive în acest sens. Principiul contributivităţii, artificial, impus forţat  şi în mod idiot  argumentat de „marii specialişti” ai vremii, introduce în sistemul pensiilor de stat un mare risc, semnalat atât de  riguros şi prompt de colegii din Piteşti, conduşi de dl. col. r. Victor Popescu. Sunt convins de faptul că toţi acoliţii portocalii se vor deghiza şi dilua,  în următorii ani, deja au rămas în culoarea blestemată  numai o treime, ceilalţi sunt metamorfozaţi în culori cameleonice, greu de identificat. Prin urmare, sentinţa publică, pentru profitorii neamului românesc, nu este o soluţie de restabilire a adevărului.  Acest tip de dreptate ar trebui abandonat. Nici în justiţie  nu am ajuns la un adevăr. Se pare că şi aici adevărul este „dincolo de noi”, atâta timp cât „legea este constituţională”.  Camarazii din Filiala 1 Piteşti au parcurs , în justiţie, toate etapele procesuale, ultima fiind CCR, sesizată de ÎCCJ, pentru excepţiile de neconstituţionalitate la OUG 1 /2011. Există un drum deschis spre CEDO de unde va veni o soluţie ce va închide drumul dreptăţii, definitiv. Această instituţie de drept european  a lăsat autonomie guvernului român care ştie „cel mai bine” ce legislaţie trebuie modificată astfel încât „poporul să depăşească criza”. În acest scop legislaţia care limitează drepturile şi libertăţile umane, „în timpul crizei” are acţiune limitată în timp (3-5 ani sau cât doresc muşchii lor). În această situaţie suntem acum. Şansele unei reglementări în justiţie, sunt nule. Corectarea unui astfel de abuz se poate face printr-o soluţie politică, urmată de o soluţie tehnico - juridică. De când a apărut politica, nicio reglementare socială nu s-a făcut de la sine. Au existat, mai întâi, o seamă de  premise sociale ce au executat puternice presiuni de schimbare atitudinală a politicienilor. Oamenii, conştienţi de statutul, rolul şi sacrificiile lor pentru societate au construit , în diferite etape, puncte de vedere comune, pe care le-au susţinut public, politic şi juridic. În ziua de azi şi în zilele ce au rămas din acest secol, nimic nu se va rezolva activând numai ultimele două scene, cea politică şi juridică. Politicul ţine seama , în principal, de scena publică generală, STRADA. Vocile trebuie multiplicate, amplificate, însumate şi direcţionate. Atunci conştiinţa colectivă sau profesională  devine vector de putere şi determinare politică, atunci politicienii se aşează la masă pentru identificarea soluţiei reparatorii. Argumente sunt : drepturile cadrelor  militare  la pensia militară de serviciu a fost anihilat prin reforma artificială bocciană a contributivităţii; aceste drepturi au fost decuplate de la componenta activă de apărare; procedura de recalculare şi revizuire a fost ilegală, încâlcită şi înşelătoare; degradarea unora dintre noi a fost arbitrară şi profund dispreţuitoare; prin mecanisme artificial introduse şi direcţionate au fost create uriaşe crevase în unitatea de voinţă a rezerviştilor. Suntem, cu adevărat într-un cerc vicios. O parte dintre rezervişti, conştienţi de vulnerabilităţile Legii 241/2013, continuă lupta în justiţie pentru restabilirea adevărului. Politica, în mod declarativ, recunoaşte abuzurile săvârşite de Băsescu – boc împotriva militarilor (cele câteva mii de victime ale Legii 241/2013). Comitetul Director, prin vocea col.dr. Dogaru (exclusiv) pune în dezbaterea publică şi prin documentele semnate, sensibilizează instituţiile implicate şi generatoare ale acestui grav delict social. Filialele (câteva) care au mai supravieţuit, prin voci, autorizate continuă încercările de corectare a abuzurilor. Şi totuşi, ne învârtim cu toţii „în jurul cozii”şi, din când în când, mai identificăm printre rezervişti, câte un „vinovat”. Vă supun atenţiei , un "mecanism managerial" simplu (sub formă de opinie personală) pentru ieşirea din această criză a nedreptăţii: Etapa 1: Efectuarea unui dialog cu propria conştiinţă - rezervişti favorizaţi şi nefavorizaţi financiar. . În această etapă trebuie dat răspunsul la întrebarea : „Sunt bine reglementate atât statutul nostru cât şi aspectul juridic al pensionării?”; "Această reglementare este în consens cu statutul şi aspectul general al pensionărilor militarilor din armatele statelor naţionale din NATO" ?  Etapa 2: În această etapă trebuie autoevaluate performanţele obţinute prin recalculare, revizuire, reputaţia personală şi evenual, o reconfigurare a imaginii şi atitudinii proprii în funcţie de răspunsurile identificate în etapa anterioară. Etapa 3: Dacă strategia de „reformă contributivitivă” o găsiţi normală, etică şi echitabilă (din perspectiva eticii, esteticii şi a utilităţii publice), atunci trebuie închis litigiul şi „preamărit reformatorul”.  Se poate pune punct litigiului prin retragere din conflict şi  mutarea acestuia în cartea de istorie  personală ( în cea oficială locul este ocupat de personaje mondene). Dacă reforma contributivităţii o găsiţi imbecilă şi înşelătoare în timp, atunci sunt două soluţii, una tehnică ( reconstituirea, la parametri maximi calitativi, cantitativi şi combativi al SCMD) şi una politică,  constituirea unui partid , în acest an 2014, cu doctrină de centru, pe matricea teritorială  a  SCMD (vă reamintesc faptul că această propunere am adus-o la cunoştinţa CD, în mod public , pe 10 iunie 2014). Soluţia politică nu exclude  pe cea tehnică.  Aceste două tipuri de soluţii sunt complementare.  Soluţia politică  poate satisface crezul ideologic al acelor camarazi care, din puternicele convingeri personale, „nemercantile”, au alunecat temporar, pe dreapta sau pe stânga. Să vedeţi atunci, cât interes şi vânzoleală se va produce în „cuibul cu viespi” al scenei politice. Să vedeţi atunci că preocupare , atât pe stânga cât şi pe dreapta pentru o bună şi fructuoasă „coabitare” cu noi. Oare este atât de greu să se înţeleagă faptul că numai din interiorul politicii lumea se poate schimba?  Mai este alternativa străzii, dar strada se cumpără şi se vinde  pe acţiuni. Pentru a nu se produce acest fenomen strada trebuie să aibă  o protecţie şi o legitimitate politică.


2. Catedrala bunăstării umane - „un pod prea îndepărtat”, dar posibil


În epoca comunistă a fost construită „Catedrala Cârmuirii Neamului” 

( Casa Poporului) unde , din patru în patru ani, sunt „aceiaşi chiriaşi”. Noul Parlament, ales în 2012, a plasat România în topul ţărilor cu cei mai mulţi parlamentari raportaţi la populaţie.  Unui singur parlamentar român îi revin 32.312 de locuitori, în Franţa, unui parlamentar îi revin 74.600 de locuitori, în Polonia, 64.300, în Germania 134.206, în Spania, 76.923. Întreţinuţi din birurile  impuse asupra sărăcimii, cei 588 de demnitari politici români „trudesc din greu”, de 24 de ani,  pentru construirea „Catedralei Bunăstării Neamului” - România. Pentru că truda lor şi suferinţele noastre bat pasul pe loc, în strategia politică generală a intervenit un obiectiv intermediar, construirea „Catedralei Mântuirii Neamului”. Acestă investiţie evaluată la 200 de milioane de  euro (costurile medii) se va interpune între cârmuire şi bunăstare şi va atenua din trebuinţele fericirii pământeşti în favoarea celor cereşti. Presiunile asupra clasei politice conducătoare vor fi atenuate de nevoile de mântuire a sărăcimii (a se vedea „gloatele de bogaţi şi politicieni” aflaţi la cozile sfintelor moaşte). Poporul va rămâne tributar celor doi vectori de putere, cârmuirea pământeană şi mântuirea cerească. Aceste opinii nu au nicio legătură cu ataşamentul meu la sentimentul religios şi credinţa străbună. Am ctitorit o biserică în Braşov şi am construit , la rându-mi (de-a lungul existenţei) 200 de biserici mai mici. Azi am pus crucea pe biserica cu nr.200 (biserica este sculptată în lemn de nuc şi tei, având dimensiunea de 80 cm). Sunt o fiinţă religioasă, am cunoştinţe, nutresc sentimente profunde, particip la ritualuri şi frecventez instituţii religioase. În plus faţă de alţi credincioşi, construiesc biserici, deţin Crucea Patriarhiei şi detest fariseii.


 




 


Din câte cunosc, chiriaşii din ambele catedrale vor cotiza, din greu, pentru ocuparea unui post eligibil ( îl cred pe săracul antropolog religios Teodor Baconschi  - de unde să ia 100 de mii de  euro pentru un loc eligibil? ). Absenţa din proiectele cârmuirii şi ale preoţimii a unei „Catedrale a Sănătăţii Neamului” (200 de milioane euro investiţie suficientă pentru construcţia şi punerea în funcţiune a celui mai modern şi eficient complex de sănătate publică) mă face să cred că drumul spre mântuire  via, calea bunăstării, nu dă bine la popor. Revenind la România identificată în metafora „Catedrala bunăstării Neamului” pot fi analizate unele concepţii şi atitudini  prezentate în media aservită, drept premise contextuale. Spre exemplu, viteazul voievod nu a promulgat Legea privind reducerea CAS cu 5% deoarece „nu crede că această măsură este sustenabilă fără introducerea de noi taxe şi poate genera un risc major de deteriorare a echilibrelor macroeconomice". În macroeconomia de care vorbeşte voievodul echilibrul se manifestă sub diferite forme: a. echilibrul bugetar, adică concordanţa dintre veniturile şi cheltuielile statului; b. echilibrul resurselor de muncă, adică corelaţia dintre volumul, structura şi calitatea factorului uman utilizat şi nevoile de muncă ale entităţilor economice şi sociale; c. echilibrul macroeconomic intern, adică corelarea ratei de creştere a producţiei interne cu cea a cererii de export; d. echilibrul macroeconomic extern , adică acea situaţie a economiei naţionale caracterizată prin existenţa excedentului balanţei de plăţi externe ca urmare a excedentului balanţei comerciale etc. În anul 2013, pentru prima dată după 1989, România a înregistrat un excedent comercial agroalimentar. Însă, balanţa comercială generală este pe minus. Spre exemplu,  în primele 5 luni ale anului 2014, deficitul comercial a fost de 2,28 miliarde de euro (21,27 miliarde de euro la export şi 23,56  miliarde euro la import). Mulţumită bunului Dumnezeu care plouă şi pământului roditor, excedentul comercial agroalimentar de anul acesta va mai îmblânzi viaţa românilor. Cât despre celelalte forme ale echilibrului macroeconomic nici nu poate fi vorba de armonie. Actualul guvern de stânga se pare că îşi face bine lecţiile la economie, dovada fiind „îmblânzirea” substanţială a indicatorilor macroeconomici, avariaţi grav de incompetenţa şi furăciunea portocalie. O altă „îngrijorare a voievodului” este legată de situaţia actuală în care „omul gras – nesimţitul de pensionar” stă în „cârca celui slab – harnicul salariat”. „România are 4,4 milioane de salariaţi şi 5,4 milioane de pensionari”. Dacă nu-l credeţi pe voievod consultaţi datele statistice ale „INS” (sau mai sunt încă 45 de producători de statistici oficiale) . Iată ce se spune în Comunicatul de presă al INS din iunie 2014: ”În România în trim. I/2014, populaţia activă era de 9058 mii persoane din care 8402 mii erau ocupate (anagajate în producerea de bunuri şi servicii) iar 656 mii erau şomeri”. Din populaţia ocupată de  8402 mii (în această cifră intră şi forţele armate şi cei care lucrează în sectorul informal şi la negru), 5781 mii erau salariaţi şi 2621 mii alte categorii (a se înţelege prin alte categorii acei cetăţeni ce produc bunuri sau servicii prin diverse ocupaţii prevăzute de lege şi nu au statut de salariaţi). Migraţia forţei de muncă peste hotare păgubeşte România de încă 2500 mii salariaţi care crează bunăstare în statele UE. În situaţia în care chiriaşii din Catedrala Cârmuirii Neamului ar fi apărat , prin politicile publice, interesul naţional, statistic, numărul celor care trebuie să contribuie la fondul social de pensii este pe undeva aproape de 6,5 - 7 milioane. Numai că, atât sectorul informal cât şi munca la negru sunt benefice clanurilor ce susţin financiar elitele politice, prin urmare, sunt „zone protejate”. De unde să scoată sărmanii candidaţi eligibili, zecile şi sutele de mii de euro? Opoziţia voievodului la Legea privind reducerea CAS cu 5%, ambiţioasă, mediatică şi inutilă va fi temperată treptat, şi legea va fi promulgată. Este ultima încercare de „zăpăcire în masă”, o armă prin care a căpătat statutul de „voievod jucător”. In final, îi dedic un frumos mesaj uman conceput de  Ion Minulescu:


Ascultă, priveşte şi taci!...


Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,


Priveşte, să-nveţi să clădeşti,


Şi taci, să-nţelegi ce să faci...


Mai ai patru luni, Ascultă, priveşte şi taci!...


Prof.univ.dr. Petrişor Mandu

 

(Preluare de pe pagina colegilor din filiala Brașov)

In atentia tuturor membrilor SCMD


Doamnelor si domnilor,
 
Va informez ca in aceasta perioada structurile centrale ale SCMD elaboreaza, ca in fiecare an,  urmatoarele materiale, obligatorii pentru organizarea statutara si in bune conditii a Consiliului National al Reprezentantilor (CNR):

  • Situatia statutara a presedintilor de filiale, in calitate de membri CNR si a membrilor Birourilor Operative de filiale, ca posibili inlocuitori la CNR, daca mai sunt, sub aspectul platii cotizatiei la zi, membri ai SCMD;
  • Situatia reala a membrilor fiecarei filiale, acoperiti statutar de plata cotizatiei, pentru a avea evidenta filialelor cu drept de participare la CNR si a autoexclusilor raportati la CNR;
  • Reorganizrea filialelor ramase fara conducere;
  • Situatia financiara la zi a SCMD si estimarile pana la data CNR, pentru a stabili sumele necesare desfasurarii CNR.
Toate acestea, precum si alte aspecte legate de desfasurarea CNR vor fi supuse dezbaterii Comitetului Director dar va vor fi aduse si la cunostinta dvs., pentru a se putea lua, ca in fiecare an, din timp, masurile necesare.

In paralel, Biroul Operativ Central si Deparamentul Juridic lucreaza la modificarile de Statut in conformitate cu legislatia in vigoare, Actul constitutiv al SCMD si .dezvoltarea actuala si de perspectiva a Sindicatului. Acestea va vor fi puse la dispozitia tutuor, pentru analiza si sugestii, rezultatul final fiind proiectul de Statut care trebuie votat si aprobat la CNR.

Totodata, Biroul Operativ Central continua demersurile catre Guvern, Avocatul Poporului, Curtea Constitutionala si  presedintii comisiilor Camerelor, pentru ca amendamentele privind Legea 329/2009, aflate in faza finala de promovare pe agenda de vot a Senatului si avizul Guvernului pe Proiectul Legii pensiilor militare de stat sa fie date, pentru ca ambele demersuri legislative sa devina prioritare in luna septembrie, la inceputul noii sesiuni parlamentare. Am demarat si demersurile pentru recuperarea documentelor probatorii, atestand activitatea personalului navigant militar in cadrul companiilor TAROM si LAR. si pentru clarificarea situatiei militarilor angajati pe baza de contract, dupa disponibilizare. Toate evolutiile acestor demersuri vor fi aduse imediat la cunostinta dvs.

Fata de cele de mai sus reiterez rugamintea de a sustine in continuare SCMD, ca fiind singura formula organizatorica prin care militarii isi pot apara eficient drepturile si nu numai. In context, ii rog de asemenea si pe cei a caror disperata si unica preocupare in ultimii 3 ani a fost schimbarea conducerii SCMD sa mai aiba "putintica rabdare" intrucat noi nu am procedat si nu procedam decat legal si "ca la carte".

Cu stima,

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 2 iulie 2014

Semnificatia aparitiei OUG nr. 37 din 2014

Semnalam, pentru informarea cititorilor nostri, aparitia OUG nr. 37 din 18.06.2104, pentru modificarea si completarea art. 13 din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice.
Aparitia acestui act normativ (chiar daca se refera la o perioada strict delimitata in timp!) denota intro oarecare masura o schimbare de optica a guvernantilor fata de militari, politisti si functionarii publici cu statut special, nu atat prin  drepturile acordate, cat mai ales prin argumentatia solida si motivele temeinice prezentate in preambulul ordonantei, aspecte care au determinat in fapt adoptarea actului normativ  respectiv. 
Sa speram ca, din moment ce acum guvernantii actuali au inteles in buna masura specificul activitatii profesionale a militarilor, politistilor si functionarilor cu regim special, acestora le va fi mai usor sa adopte o noua lege a pensiilor militare de stat, lege care sa faca dreptate acestei categorii sociale si din acest punct de vedere. Noua lege este asteptata cu aceeasi nerabdare atat de catre militarii aflati in activitate, cat si de catre cei trecuti in rezerva!
 
 

p. SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC Col (r) V. Mihai, Consilier

OUG nr. 37 din 18 iunie 2014

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 18 iunie 2014
pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
EMITENT:     GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 19 iunie 2014
Data intrarii in vigoare : 19 iunie 2014

  
    Având în vedere că activitatea personalului din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională implică şi misiuni care nu se limitează, în timp, la durata programului normal de lucru,
    că exercitarea prerogativelor constituţionale de apărare, ordine publică şi securitate naţională se caracterizează prin continuitate,
    ţinând cont de obligaţiile legale care revin instituţiilor publice angajatoare de a asigura realizarea drepturilor recunoscute personalului prin dispoziţiile legale în vigoare referitoare la munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează,
    de faptul că în anul 2014 aceste drepturi se realizează numai prin compensarea muncii prestate cu timp liber corespunzător,
    de faptul că necesitatea exercitării prerogativelor constituţionale şi legale în condiţii de continuitate, pe de o parte, respectiv insuficienţa personalului raportat la timpul de muncă ce trebuie afectat acestor misiuni în perioadele arătate, pe de altă parte, creează o vulnerabilitate pentru instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în sensul că respectarea drepturilor prin compensarea cu timp liber corespunzător ar putea conduce la disfuncţionalităţi în efectuarea misiunilor operative specifice,
    având în vedere că aceste disfuncţionalităţi afectează domenii importante ale societăţii, în care este nevoie de o muncă susţinută, în orice oră din săptămână, şi condiţii care expun angajaţii la un grad ridicat de stres şi risc,
    luând în considerare necesitatea corectării unor neconcordanţe la nivelul reglementărilor, în privinţa modului de calcul al anumitor drepturi salariale, respectiv faptul că menţinerea acestora ar putea conduce la o aplicare neunitară a actului normativ în structurile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi, în consecinţă, ar putea genera eventuale pagube în patrimoniul acestora,
    în scopul asigurării unui cadru unitar de aplicare a unor dispoziţii referitoare la salarizarea personalului care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale,
    totodată, luând în considerare necesitatea imperativă de creştere a capabilităţii de apărare aeriană a României,
    ţinând seama de importanţa şi urgenţa înzestrării Forţelor Aeriene cu avioane multirol pentru promovarea intereselor naţionale de securitate ale ţării şi îndeplinirea angajamentelor asumate de România în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene,
    având în vedere absenţa unor reglementări cu privire la statutul personalului român trimis în străinătate pentru pregătire pe un tip de tehnică de luptă cu complexitate ridicată, în vederea realizării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene",
    luând în considerare necesitatea motivării personalului în vederea participării la acest tip de misiune,
    ţinând seama de consecinţele negative ale nepromovării în regim de urgenţă a prezentului act normativ care asigură reglementarea statutului personalului aeronautic participant la misiune,
    având în vedere faptul că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, necesitând adoptarea de măsuri imediate,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    ART. I
    Articolul 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În anul 2014, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatoare, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2011."

    2. După alineatul (2) se introduc şase noi alineate, alineatele (3) - (8), cu următorul cuprins:
    "(3) Prin excepţie de la prevederile art. 1, începând cu data de 1 iulie 2014, cuantumul drepturilor acordate personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorii acestora, se stabileşte în condiţiile prevăzute de art. 15 din cap. II secţiunea a 2-a din anexa nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
    (4) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009.
    (5) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).
    (6) Pentru personalul militar, dreptul prevăzut la alin. (5) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat prin raportarea bazei de calcul la durata programului normal de lucru.
    (7) Dispoziţiile alin. (5) şi (6) nu se aplică personalului participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, personalului detaşat în condiţiile Legii nr. 105/2012 privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele Uniunii Europene, precum şi poliţiştilor aflaţi în situaţii similare.
    (8) Condiţiile de stabilire a dreptului prevăzut la alin. (5) şi (6), precum şi activităţile pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională."

    ART. II
    Drepturile prevăzute la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    ART. III
    Ordinele conducătorilor instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, prevăzute la art. 13 alin. (3) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se emit în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    ART. IV
    Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
    ART. V
    Prevederile art. VI-XIV se aplică Ministerului Apărării Naţionale pentru personalul român detaşat să execute misiuni în străinătate în conformitate cu prevederile contractelor încheiate în baza art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 240/2013 pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene", denumite în continuare misiuni.
    ART. VI
    Structurile, responsabilităţile şi procedurile pentru selecţionarea personalului în vederea participării la misiune se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.
    ART. VII
    (1) Prevederile de grad, studii, clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare, precum şi armele şi specialităţile militare ale funcţiilor din statul de organizare constituit pentru perioada misiunii se aprobă prin ordin al ministrului apărării naţionale.
    (2) Personalul participant la misiune se detaşează în funcţiile prevăzute de statul de organizare, constituit pentru perioada misiunii.
    (3) Asimilarea funcţiilor personalului din statul de organizare constituit pentru perioada misiunii se aprobă prin ordin al ministrului apărării naţionale.
    ART. VIII
    (1) Pe întreaga perioadă a misiunii, personalul participant la misiune beneficiază de drepturile salariale în ţară prevăzute la art. 77 alin. (1) din cap. II secţiunea a 9-a din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, şi cu legile speciale anuale de aplicare a acesteia.
    (2) Compensaţia lunară specifică prevăzută la art. 77 alin. (1) lit. c) din cap. II secţiunea a 9-a din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se acordă personalului participant la misiune în cuantum de 100% aplicată la solda funcţiei de bază.
    ART. IX
    (1) Pe durata îndeplinirii misiunii în străinătate personalul beneficiază de drepturile minime de diurnă stabilite pentru fiecare categorie de personal participant la misiunile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011, majorate cu 50%.
    (2) Pe durata îndeplinirii misiunii în străinătate, în zilele când personalului nu i se asigură hrana, acesta beneficiază de alocaţia valorică de hrană stabilită pentru personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011.
    (3) Pe perioada misiunii, în zilele când personalul participant este în ţară sau în concediu de odihnă, nu beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2).
    ART. X
    (1) Personalul participant la misiune beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în ţară şi retur, la fiecare 3 luni de participare la misiune, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
    (2) Personalul participant la misiune poate opta ca de drepturile prevăzute la alin. (1) să beneficieze soţul/soţia acestuia pentru deplasarea la locul desfăşurării misiunii şi retur.
    ART. XI
    (1) Fondurile necesare participării la misiune se asigură din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie.
    (2) Din fondurile prevăzute la alin. (1) se suportă şi cheltuielile determinate de pregătirea misiunii şi executarea acesteia, astfel:
    a) dislocarea personalului din garnizoanele de dispunere de pe teritoriul statului român în zona de desfăşurare a misiunii, precum şi repatrierea acestuia;
    b) achiziţii de bunuri, lucrări şi servicii solicitate de specificul misiunii;
    c) cheltuieli de operare şi sprijin logistic necesare bunei desfăşurări a misiunii;
    d) selecţionarea, vizita medicală, testarea, pregătirea, încheierea asigurărilor de sănătate, în condiţiile stabilite de Ministerul Apărării Naţionale, precum şi în cele prevăzute de reglementările specifice fiecărei activităţi;
    e) încheierea contractelor de asigurare pentru invaliditate şi deces ale personalului;
    f) evacuarea medicală a personalului care nu poate fi tratat în unităţile sanitare din zona de executare a misiunii şi asigurarea transportului însoţitorilor acestora;
    g) procurarea materialelor necesare, repatrierea, însoţirea şi înhumarea personalului decedat, precum şi îndeplinirea formalităţilor specifice;
    h) suportarea altor costuri specifice, inclusiv a celor destinate activităţilor necesare dezvoltării relaţiilor cu autorităţile militare şi civile locale, precum şi cu populaţia civilă, asigurarea activităţilor de protocol, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
    ART. XII
    Trimiterea personalului în misiune în străinătate se aprobă de ministrul apărării naţionale.
    ART. XIII
    (1) Participarea personalului la misiune este condiţionată de semnarea prealabilă a unui angajament, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, prin care se obligă ca, după încheierea misiunii, să îşi desfăşoare activitatea în Ministerul Apărării Naţionale, astfel:
    a) pentru personalul aeronavigant - piloţi, 10 ani sau până la împlinirea vârstei standard de pensionare;
    b) pentru personalul tehnico-ingineresc de aviaţie şi navigator de sol/planificator de misiune, 8 ani sau până la împlinirea vârstei standard de pensionare;
    (2) În situaţiile în care, înainte de expirarea duratei stabilite, cadrele militare încetează angajamentul încheiat potrivit alin. (1), acestea sunt obligate să restituie cheltuielile individuale de instruire pe timpul misiunii, proporţional cu perioada de angajament rămasă neexecutată.
    (3) Prevederile alin. (2) se aplică şi personalului care din motive imputabile nu finalizează activitatea de instruire.
    (4) Prevederile alin. (2) nu se aplică personalului participant la misiune în situaţiile încetării activităţii din motive neimputabile acestuia.
    (5) Condiţiile de încheiere şi conţinutul angajamentului prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrul apărării naţionale.
    ART. XIV
    Personalul participant la misiune beneficiază de drepturile şi are obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare aplicabilă personalului militar în activitate, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

                                 PRIM-MINISTRU
                              VICTOR-VIOREL PONTA

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                               Viceprim-ministru,
                         ministrul afacerilor interne,
                                 Gabriel Oprea

                         Ministrul apărării naţionale,
                                  Mircea Duşa

                              Ministrul justiţiei,
                            Robert Marius Cazanciuc

                  Directorul Serviciului Român de Informaţii,
                             George Cristian Maior

                 Directorul Serviciului de Informaţii Externe,
                            Teodor Viorel Meleşcanu

                             Directorul Serviciului
                          de Telecomunicaţii Speciale,
                                  Marcel Opriş

                  Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,
                             Lucian Silvan Pahonţu

                         Ministrul finanţelor publice,
                              Ioana-Maria Petrescu

                        Ministrul delegat pentru buget,
                                  Liviu Voinea

                         p. Ministrul muncii, familiei,
                  protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
                             Teodor Codrin Scutaru,
                                secretar de stat

    Bucureşti, 18 iunie 2014.

    Nr. 37.