sâmbătă, 1 iunie 2013

In atentia tuturor membrilor SCMD



-Replica la un atac on line -
Intrucat  pe CORECTNews, la 28 mai a.c., au aparut ideile unor Napoleoni care, desi ar sugera ca sunt membri ai SCMD, nu inteleg ca singuri suntem NIMENI, ca numar de voturi si forta de reactie, ca spaima de SCMD se datoreaza asumarii, la 7 octombrie 2011, a misiunii de organizator al Societatii Civile, care au uitat ca, in strategia militara romaneasca, razboiul de coalitie a fost o permanenta, am decis sa le prezint domnilor in cauza acea parte a raportului votat de Consiliul National al Reprezentantilor SCMD, in 2012, in unanimitate, care se refera la relatiile si imaginea SCMD:
 
"I.                   RELATII
(1) Transformarea SCMD in centrul de raliere si coordonare a societatii civile organizate din Romania, in scopul sanctionarii clasei politice prin Forta a III-a, ca alternativa nationala si al organizarii rezistentei romanesti in fata actiunilor MARILOR ASASINI ECONOMICI MONDIALI;
(2) Adancirea legaturilor SCMD cu structurile militare si civile din statele membre NATO si UE;
(3) Dezvoltarea relatiilor SCMD cu cadrele active din structurile de provenienta, in vederea atingerii unor obiective de interes comun, cum ar fi crearea si administrarea Caselor de Sanatate, cu sprijinul Directiilor medicale ale MapN, MAI, SRI;
(4) Refuzul de a mai raspunde atacurilor declansate impotriva SCMD de slugile puterii aflate la conducerea ONG-urilor militare, atragerea tuturor rezervistilor din organizatiile legal constituite de fostii lucratori din MapN, MAI, SRI, alte servicii, alaturi de SCMD, explicand acestor colegi ai nostri ca urmarim aceleasi obiective, dar statutul de sindicat ne ofera posibilitatea adoptarii altor tactici, metode si mijloace necesare atingerii obiectivelor propuse. Cand unitatea de actiune se va realiza la nivelul militarilor in rezerva si in retragere, ca parte componenta si coloana vertebrala a societatii civile, vom putea vorbi si despre unitatea de actiune a natiunii si unitate nationala;
(5) Cresterea numarului de parteneri interni si externi ai SCMD, prin extinderea sistemului de aliante in actiunea sindicala, stabilit sub numele de CNSC si a coeziunii in cadrul CNSC;
(6) Promovarea in Parlament, Guvern si organisme internationale, pe liste de partid sau ca independenti, in conditiile prevazute de Statut, a unor membri SCMD, ca parlamentari, europarlamentari, consilieri, experti, pentru a face lobby obiectivelor SCMD;
(7) Crearea, pe sistem relational, a unor grupuri semnificative de lobby pentru SCMD, in structurile de decizie nationale si internationale;
(8) Stabilirea unor legaturi permanente SCMD, la nivelul conducerii ministerelor si Guvernului, in scopul promovarii obiectivelor SCMD;
(9) Adancirea sistemului de realtii si lobby SCMD in media internationala, nationala si teritoriala.
 
 
II.                 POLITIC SI MEDIATIC
 
(1) Sanctionarea mediatizata de catre SCMD si partenerii sai a politicienilor care si-au incalcat promisiunile electorale si protocoalele semnate cu SCMD. Aceasta se poate face nu numai prin vot ci si prin actiuni gen “Lista rusinii nationale”.
(2) Organizarea la nivel central a Clubului SCMD.
(3) Pana la obtinerea mijloacelor necesare unei activitati mediatice independente, obtinerea unui spatiu de emisie de catre SCMD la televiziunea publica;
(4) Obtinerea prin relatii personale si parteneriat cu factorii politici de catre centru si filialele SCMD a unor emisiuni, invitatii de participare, colaborari permanente la televiziunile, posturile de radio private si presa scrisa, pe suport de hartie sau online."
Rog, prin urmare, pe toti posibilii Napoleoni, sa nu se mai substituie, ca persoane, nici presedintelui SCMD, nici Biroului Operativ Central, nici Comitetului Director, nici CNR, si sa-si mai infraneze elanurile distructive, deoarece, daca am dat curs solicitarii de sprijin a ceferistilor, am facut-o in baza deciziei organului nostru suprem de conducere. Mai mult, consider ca ideii ipochimenului care semneaza USLA, cum ca ceferistii "trebuie sa  crape", ii opun ideea ca, cel mai bine pentru poporul nostru, ar fi sa crape, odata pentru totdeauna, fudulia prostului sau... prostia fudulului! La alegere!
 
 
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU